duminică, 21 decembrie 2008

Engleza indiana

Stiti engleza si vreti sa mergeti in India? Uitati tot ce-ati invatat. Pentru ca indienii au reinventat limba lui Shakespeare. Am vazut pe tot felul de hartii "please" scris "plese", "head" scris "haed" sau "number" scris "nambur". Iar cand indienii vorbesc engleza, e si mai si. Dupa un timp, insa, inveti engleza indiana si incepi sa-i intelegi.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Nunta indiana

In India era sezonul nuntilor. Cam in fiecare zi, intalneam pe strada doua trei alaiuri. Ne opream si admiram multimea exuberanta, costumele colorate, tobele incinse, focurile de artificii si mirii timizi, intotdeauna cocotati pe cai albi.

Asa s-a intamplat si intr-o seara, la Jaisalmer. Numai ca de data asta, nuntasii ne-au invitat sa dansam alaturi de ei, pe ritmurile alerte de tobe. Eram la mii de kilometri departare de locul unde ne-am nascut, inconjurati de obiceiuri si traditii atat de diferite de-ale noastre. Cu toate astea, ne simteam ca la nunta unui prieten apropiat.

Am dansat, am chiut, ne-am distrat si-am multumit. Rezultatul il puteti vedea in filmuletul de mai sus. Remarcati stilul de dans absolut demential al acelui Raj Kapoor imbracat in camasa alba, care apare pe la jumatatea filmuletului.

Mancarea din India

Meniurile de la restaurantele din India sunt intodeauna si in engleza. Cu toate astea, in primele zile ale calatoriei eram complet derutati, nestiind ce sa alegem. Mancaruri ca Chicken Tandoori, Veg sizzler, Chicken Tikka Masala, Butter Nan sau Chapati nu ne spuneau nimic. Dupa vreo saptamana si dupa multe esecuri culinare, ne-am familiarizat cu tainele meniurilor, insa pana la fericirea digestiva mai era mult.
Cand calatoresti in India, mancatul poate fi o experienta extraordinara sau, dimpotriva, traumatizanta. Am fost in restaurante unde am mancat ca maharajahii si am fost in restaurante de unde am iesit cu toxiinfectie alimentara stand apoi o zi sau doua cu temperatura, dureri de stomac si vome nenumarate.
Cu toate astea, bucataria indiana ne-a fascinat. Aromele sofisticate, create din amestecul a zeci de condimente sunt greu de descris, dar si greu de uitat. Sunt arome atat de puternice incat oamenii care le gusta in fiecare zi le duc pretutindeni cu ei. Si asta chiar nu-i o metafora. Transpiratia indienilor, urina din wc-urile publice ba chiar si aerul de pe strada, toate miros a mancare. E un miros care te urmareste peste tot. Dupa cateva zile de India, si noi miroseam la fel.











joi, 18 decembrie 2008

Anjuna Flea Market




Celebrul targ din Goa are loc in fiecare miercuri, in Anjuna. Anul asta, din cauza atentatelor, turistii s-au imputinat si, dupa spusele localnicilor, targul nu mai e la fel de animat ca altadata.
Totusi a fost o adevarat placere sa ne plimbam pe ulitele inguste de-a lungul carora erau asezate sute de tarabe colorate.

miercuri, 17 decembrie 2008

Plimbarea cu camilele prin desert..

A avut loc, bineinteles, tot in sir indian :)


























Delhi












Delhi e o imbinare intre vechi si nou, intre bulevarde late si stradute inghesuite, intre terenuri de golf si maidane pe care se joaca cricket, intre autobuze vechi, ticsite si metrouri ultramoderne. Totul e invaluit intr-o ceata misterioasa creata de milioanele de vehicule care circula haotic in acest oras gigantic.
Odata ajuns in zona veche a orasului, pasesti cu greu printre zecile de tarabe, sutele de animale, miile de negustori si milioanele de cumparatori. Stari contradictorii te cuprind. Esti sufocat de multime, dar fascinat de varietate. Te simti inecat de aerul greu, dar atras de mirosul bogat al mirodeniilor de pe tarabe. Te temi sa nu fii izbit de o masina, dar te amuza traficul nebun. Vrei sa nu fii atins de nimic, dar ai atinge totul. Ai vrea sa fugi departe, dar pe de alta parte ai vrea sa stai si sa privesti. Un spatiu ingrozitor, dar deopotriva sublim, te inconjoara.
Intr-un fel, asa-i intreaga Indie.

Servicii de 5 stele in blue city...


fotografia de mai sus e facuta de pe terasa celui mai tare restaurant intalnit de noi prin india, in jodhpur...in sfarsit, asta e viziunea mea.
am ajuns pe la 6 la ei si-am comandat cu totii mancarea, bauturile si toate cele ...rapid, cat ai zice o ora, mancarea a venit... nu dupa multe insistente si intrebari...lumea a mancat, care mai multumiti, care mai putini impresionati...in sfarsit, au dus-o la capat...pe la 7 si 10 io io-l mai intreb odata pe omul nostru...ce zici nene?...vine si puiutzul meu?...it's coming, it's coming...toti indienii au expresia asta in arsenal..nu poti niciodata sa-i surprinzi...o au mereu la ei pe asta pregatita...oricum senzatia mea a fost ca atunci auzea prima data de comanda mea...am coborat si la "bucatarie" sa vad care-i treaba, una muncea, restul atarnache...vreo 4...priveau, probabil erau veniti la vreun training ceva...nu faceau nimic, doar observau...
mi se cam lungisera urechile de foame, intre timp s-a stins si lumina pe terasa si baietii mancau pe intuneric si ghicite...piersicutele au preferat sa coboare in "salon" la lumina, smart move...io tot sus, tot infometat si pe intuneric...
pe la 7 jumate finally mi-a venit si mie mancarea si-am reusit sa-mi ostoiesc incredibila-mi foame...
singurul plus al terasei era view-ul...puteai vedea fortul, pe care tocmai il vizitasem

Dus indian

Vacutele din Goa sunt linistite. Se plimba alene pe plaje cautand umbra racoroasa a palmierilor. Totusi, uneori, daca lasi o farfurie cu mancare pe sezlong, o sa constati dupa cateva secunde ca mancarea a disparut iar vacuta iti multumeste pentru ospat usurandu-se la picioarele tale. Bine ca a papat tot. Oricum nu mai aveai pofta.

La cererea cititorilor, fotografii din Goa
















marți, 16 decembrie 2008

Goa

Fructe de mare, fresh-uri delicioase, preturi ridicol de mici, plaje superbe, nisip fin, apa calda, valuri inalte, vreme perfecta, cer albastru, tersase din stuf, petreceri nebune, cantari live, muzica buna, "has" de kashmir, nopti de neuitat, paduri de palimeri, coline blande, sol rosiatic, sate pitoresti, targuri colorate, vaci imprevizibile, caini pasnici, mii de scootere, austrieci nonconformisti, rusi nenumarati, englezi excentrici, francezi ganditori, americani galagiosi, suedezi arsi de soare, israelieni petrecareti, norvegieni iesiti la pensie, indieni prietenosi si noi.

luni, 15 decembrie 2008

Crazy scooters


Intr-o zi, in Goa, am inchiriat scootere si ne-am plimbat vreo 6, 7 ore pe strazile intortocheate si inguste, asezate de-a lungul plajelor superbe.
Ne-am straduit sa circulam pe partea stanga a soselei, am invatat sa claxonam in loc sa semnalizam, ne-am delectat cu peisajele superbe care ne inconjurau si am facut doua accidente.
Mai intai Grasel a facut o intoarcere brusca si a lovit o motocicleta stationata regulamentar. Motocicleta a facut "buf", farul s-a spart iar aripa s-a indoit. Proprietarul a aparut numaidecat si dupa o scurta evaluare i-a cerut lui Grasel despagubiri in valoare de 3000 de rupii(din cate imi amintesc), banii pe care pana la urma i-a si primit.
Al doilea accident l-a avut in prim plan pe Livos. Impins de la spate de briza marii, prietenul nostru avea o viteza considerabila cand s-a intalnit cu cocoasa-limitatoare de viteza de pe drum.
Scooterul nabadaios n-a putut si tinut in frau si s-a parbusit. Odata cu el si Livos. Culmea, accidentul s-a petrecut la cativa metri de o farmacie. Un adevarat miracol, daca te gandesti ca in India farmaciile sunt foarte rare.
Asa ca ne-am dus la farmacie, am cumparat dezinfectante si bandaje si l-am tratat pe Livos. Priviti prima poza. Puradelul din imagine nu intelege nimic. De ce unii isi acopera ranile cand el nu-si acopera nici macar zonele intime?

Calatoria s-a terminat, dar blogul merge mai departe


Am ajuns cu totii acasa. Am adus cu noi multe poze si multe povestiri. Calatoria s-a terminat, dar mai sunt o multime de lucruri de postat. Credeti-ma, n-am apucat sa povestim pe blog nici macar 10% din lucrurile interesante care ni s-au intamplat. In zilele urmatoare vom posta la cald impresii, ganduri, intamplari, poze si filmulete. In exclusivitate, bineinteles.

cam atat a fost

s-a cam terminat calatoria sirului...de-acum urmeaza analize, pareri si impresii. mare parte din sir e acasa in romanica acum si sforaie, numai io n-am somn si scriu din helsinki, unde m-am oprit cu grasel pentru o scurta inspectie...quite nice around here
din cauza oboselii o s-o las pe alta data cu povestitul ultimelor patanii ale sirului...

va pupa tata!

vineri, 12 decembrie 2008

ultima zi de goa

Scriu cu greu in clipele astea...m-a prins soarele cam peste tot iar cel mai tare ma ustura spatele...o sa incerc totusi sa-mi duc ideea pana la capat. Arambol, caci aici suntem de doua zile, e perfect, nu gasesc alt cuvant ca sa-l descrie mai bine....e un fel de Vama, mai cosmopolit si fara corturi pe plaja. Poti sta o viata aici fara sa te plictisesti. Inainte sa ne mutam aici, am facut o inspectie cu-o zi inainte pe scutere, ne-am dat seama ca e pt noi si a doua zi aici eram. Tare e ca printre noi avem un Rossi si-un Biaggi, adica Livos si Grasel, care ne-au "aratat" tuturor cum se merge de fapt pe micile "motoare", a fost chiar foarte misto ziua de marti.
Miercuri am bagat cu totii shopping in "Wednesday Flea Market from Anjuna", pentru familii si prieteni..am luat si io cate ceva :)
Ieri am bagat plaja, baie, sucuri naturale, volei, un pic de fotbal (dar dupa 10 minute eram terminat si m-am retras...am imbatranit), o baie de ramas bun si apoi fireste o masa binemeritata, servita pe plaja la apus, cu specialitati de mare...nu e rau deloc pe-aici.
Aseara am mers in Anjuna la o petrecere, cam trista muzica (tehno si rave) dar misto atmosfera si oamenii. Soferul nostru, care ne-a dus si adus, e un genial, caterinca de om, a cantat pe drumul de dus muzica indiana (am facut si filmulete dar va trebui sa ajungem in tara sa le postam pe undeva).
Azi plaja de la 11 pan' la trei dupa care m-am retras ca ma arsese soarele destul :)
Maine din pacate tre' sa ne uschim de pe-aici, l-am tocmit pe Mr. Nice, soferul nostru caterinca, sa ne duca de aici pana in Mumbai cu-n Jeepan, toti 7 ingramaditi..sa vedem dac-o sa mearga el sau ne da vreun agarici de-al lui (ca-i un fel de capetenie intre ei).
Duminca vom decola lasand in urma amaraciunea c-am stat doar trei saptamani...dar vrem sa revenim la anu-n aceeasi perioada si ne consolam cu asta..

pana la noi vesti de pe front va pupa tata.
namaste!!!

joi, 11 decembrie 2008

postul scris de un indian pe laptop-ul meu

I am Mano Mathew, a new friends met out here in the train, by Radu and Liviu. It was a great time out here.All about me is that I am a journalist as well as a University lecturer in Biotechnology and Bioinformatics. Moments I spent with Radu were a bit good in discusion overall statements came out to be the same and our thinks did match.
Tourism in India has gripped and it has attracted the European community to take a look of the crisp of the 25000 cultures in India that is the Indian subcontinent.
Cultures are vibrant and differentThe beauty lies when you see different cultures merging and there differet expressions and behaviors.There traditional beliefs and casual wears attract the communities around. Example the Gujarati Turbans and there different styles. In gujarat itself there are 28 different languages and many more are to be discovered. Every place you will find differences and changes in the living and eatting habits.The most appealing stuff is the traditional festivals and there approach to involve foregin people into them family.
Hospitality is in the blood of Indians, but their are minorities that create problems and trouble the foreign people in many ways. Truely saying there are many who respect and love these foreigners because they like to learn more about foreign cultures.
MY PARADISE That you will love
Moments can be spend to read and write,You can find many places to write,But you will find some difference here,As its beautiful if you are here,When you are around your love,You will find many places to love,As moments can come and go with time,You will never forget the golden moments in this time,Do bring with you your love and fill this place,As here you will only love every place.
MANO

postul scris de livos pe laptop-ul meu

Nu il stiti pe Massu?! Massu e super tare! Familia lui e proprietara casei de oaspeti unde ne-am cazat in Jaipur dar de fapt Massu insusi e un mic hangiu aflat inca sub obladuirea parintilor. " Massu, where did you learn English?" " I learned English with friend. I sent letters and he sent back mistakes. Next year I will learn best English" Massu e negru dar are dintii albii si parul perie de vreo 5-6 cm. Bunicul lui Massu are doar un dinte si isi pieptene parul lins in fata oglinzii razand stirb si dand din cap semicircular de la stanga la dreapta. "Massu, how much do we have to pay for the laundry ?" " Mama, Mama said 370 rupees" Massu se va casatori in cativa ani dar isi va cunoaste sotia doar in noaptea nuntii iar parintii vor alege pentru el. " I hope my mama will choose good" Massu e dintr-o familie nobila, ne-a aratat si emblema familiei iar tatal lui are multe ghiuluri pe deget."Massu, can we have breakfast now?" " I'll call mama, call mama is free, papa not free, papa pay".Nunta lui Massu va fi un eveniment important, se vorbeste de acum despre asta. " Massu, can you give us a lift to the railwaystation as you promised?" " Tomorrow maybe not possible " Massu ne-ai cam tepuit indian mic cu sange regal si cu parul ca un arici! Massu are 22 de ani.

madgaon unlimited

In calatoria nostra spre Goa totul pare fara limita.Oficial la fiecare 20 de minute, angajatii trenului iti zbiara in urechi :icecream, cold drinks, lunch ca sa nu mai vb de celebrul tea.Neoficial, in lumea "cfr-istilor" indieni sistemul e acelasi ca in toata tara.Cu toate ca nu inteleg un cuvant in engleza, cunosc limbajul banilor si te pot lasa probabil sa conduci si locomotiva.
Vecinii mei de compartiment se holbeaza in laptopul meu, precum noi la camilele si elefantii din mijlocul intersectiei, iar studentii indieni se intorc la facultate cu massala, naans si curry in ghiozdan.Trenul are 4 motoare,vreo 20 vagoane si vreo 3 ore de intarziere.Mancarea o gatesc vreo 10 oameni intr-un vagon transformat intr-o bucatarie in care Mircea, vazuse niste soricei care-si faceau de cap.Totusi segmentul Mumbay-Madgaon e cel mai tare peisaj pe care l-am vazut ever.In a poetic way, pare un tablou cu rama de geam indian, in care se schimba doar asezarea lacurilor, muntilor sau rauletelor neatinse inca de capitalisti.In fact, e ca un serial de seara, de pe discovery.

luni, 8 decembrie 2008

namaste!!! (de pe plaja)

va scriu de pe plaja din anjuna...:) nush de ce, de cateva zile, inca din gara de la jaipur, fredonez imnul italiei, si-am venit acum la net si ca s-ascult cantecelul http://in.youtube.com/watch?v=RS8KdQi1GRk&NR=1
vreo trei zile "sirul" a facut o pauza din scris, in agra nu prea avuram chef iar apoi am bagat drumul minunat de 31 ore cu trenul, spre paradis
agra...doar taj mahal...n-ai alt motiv sa mergi acolo
in ciuda uratenii orasului avuram parte de clipe linistite aici..cunoscuram doi ciudati interesanti: un maseur francez si-un plimbaret de bani gata, evreu de neam, nascut in Chile, amandoi foarte plimbati si deschisi la creieras
drumul pana-n goa trecu repede.. spre mirarea noastra
goa plange dupa turisti, atentatele i-au alungat pe majoritatea...rusii insa nu s-au speriat, au ramas bloc, ca sa formeze majoritatea absoluta, sa sfideze pe toata lumea cu banii si femeile lor si sa strice tot spiritul care se zice ca era odata aici...daca e sa ma-ntrebati pe mine, si-au atins fiecare din target-ele fixate.
ziua de azi fu minunata...treziti dupa o noapte bagata-ntr-un club cam de fite, ajunsi pe plaja pentru mic dejun, cunoscuram o englezoiaca dragalasa, hotarata sa stea cat mai multe luni pe-aici...a tinut nush de ce :) sa ne spuna ca vrea sa se marite si sa aiba copii...ok si noi am vrut aici in india, la un moment dat, copii (ale pasaportului)
plaja, baie intr-o apa foarte calda, din nou plaja, un pepene cumparat si mancat fara cutit, ca salbaticii, cu gura direct din felie :) baie din nou si relaxare pe sezlonguri, cu-n suc de ananas servit de-un ciocolatiu in timp ce tu te usuci dup-o baita misto...e bine, pentru cei care ne plang, va rugam n-o mai faceti, o ducem chiar f bine :D
de pe la cinci pleci de la plaja mai spre nord si te asezi (cu fata spre mare) ca sa mananci...ca poate ti s-a facut foame de la apa si vaporii sarati din juru-ti :)
masa e urmata de o discutie interesanta cu o brazilianca superba (maritata insa) iar ceilati sunt atrasi de-un fum, unul din ei chiar atingand nirvana...ii vom lasa insa pe ei sa povesteasca patania, caci io absorbit fiind de discutia-mi cu bruneta, am ratat juma' de ora din caterinca si prinsei doar un final mai linistit...dar nu neaparat neinteresant :)
maine probabil o sa inchiriem scutere si-o sa dam o tura prin jur ca sa si decidem daca schimbam cumva resortul...

pana la noi vesti din goa v-am salutat!

joi, 4 decembrie 2008

In Jaipur

De vreo 28 de ore suntem in Jaipur, capitala statului Rajasthan, un oras de vreo 3 milioane de locuitori. Pe mine m-a prins o indigestie, dar azi ma simt mult mai bine decat ieri. Stam intr-un guest house modest, dar platim numai vreo 5 dolari pe camera, asa ca nu ne plangem, mai ales ca gazdele noastre sunt foarte primitoare.

Despre oras, nu pot sa va spun multe. Nu de alta, dar din ultimele 28 de ore, vreo 23 le-am dormit. Aaa. Era sa uit. In Rajasthan azi sunt alegeri. Aici aproape nimeni nu lipseste de la vot. Asa ca mai toate localurile si muzeele sunt inchise. N-am vazut autobuze electorale, in schimb,aproape la fiecare casa,vezi arborat un stegulet prin care proprietarul isi exprima preferintele electorale.
Maine, dis de dimineata, plecam spre Agra, orasul unde se afla celebrul Taj Mahal. Vom calatori cam 4, 5 ore cu trenul. Un drum foarte scurt pentru noi, obisnuiti deja cu noptile lungi dormite in avioane, in autobuze sau in trenuri.

miercuri, 3 decembrie 2008

FARA AER CONDITIONAT

namaste!

am reusit ieri sa pacalim sistemul (indian)... am venit in tren pregatiti cu scotch si carton, si-am bandajat gurile de "alimentare" cu aer conditionat...nu am fost singuri repartizati in sectorul ala dar pana s-au urcat tovarasii de calatorie treaba era deja consumata :D...thanks to us, cei doi, care s-au urcat si-au vazut grozavia din tavan, au fost nevoiti sa contacteze imediat "Nasul Mic" al vagonului ...sa-l roage pe micut sa bage mai mult aer la toti ceilalti din jur... ca sa ajunga si la ei :)) deci scaparam de data asta...
din pacate smecheria noastra a fost tardiv gandita, caci io racisem strasnic allready, anca s-a urcat in tren intr-o stare de neprezentare iar cretu a coborat din tren lovit si el...(probabil nu din cauza acestei calatorii)...urmeaza un drum lejer de 4 ore: Jaipur - Agra, in aceleasi conditii de aer conditionat neconditionat de nik altceva :)) problema noastra e insa alta: urmeaza un minunat drum de 30 ore: Agra - Goa, in care nu cred c-o sa mai putem pacali asa usor sistemul...
god (ori shiva) help us !
salutari de la mircios

marți, 2 decembrie 2008

Dialog

Indianul catre mine aratand spre Mircea: Your friend name? What name, what name?
Eu: Ask him!
Indianul se duce fericit la Mircea si i se adreseaza: Hello Askim! How are you?

Pe scurt

Suntem tot in Jaisalmer. In doua ore plecam cu trenul spre Jaipur unde vom ajunge maine dis de dimineata.
Ieri am fost in desert impreuna cu indieni de-ai locului. Ne-am plimbat vreo 2, 3 ore cu camila, am vazut soarele cum apune dupa dune, am zacut in jurul unui foc de tabara si ne-am tavalit prin nisip.
Am ascultat povestile oamenilor simpli care locuiesc in desert. Un pusti haios de 13 ani ne-a expus filozofia lui de viata: "No money, no funny. No wife, no life".

Seara, cand am ajuns la hotel, eram plini de nisip si de voie buna. Cele cateva ore petrecute in desert meritasera toti banii. Adica 600 de rupioare de persoana.

Revenit dupa boala si gata de Jaipur

am bolit aproape toata sederea in jaisalmer..nenorocitele astea de trenuri in india la clasa cu aer conditionat (la care am insistat io sa ne luam bilete) baga ca la balamuc aerul ala, fara numar si nu il poti opri...pe drumul de la jodhpur la jaisalmer am cam racit...combinat cu faptul ca la sosire, duminca, am luat pastila antimalarica (pe stomacul gol) m-am trezit cu o mega greata, am reusit sa vomit de vreo 4 ori...am stat exilat la domiciliu..ceilati 5 din "sir" au bagat ieri safari in desert...io, mai gospodareste, odihna la pat...asta e...mi-a trecut si sper sa scap total de raceala asta...
ca sa-mi alin din suparare am bagat cu baietii de dimineata shopping :) si acum ne pregatim de debarcarea spre jaipur, un drum de doar 13 ore cu aer conditionat non stop in cap...

salutari din "sir"
mircios