Avem un Mircea care ne explica "cum sa ajungem in India" si un altul care ne spune "de ce iubim femeile".Ideal era sa avem un al 3-lea Mircea care sa ne spuna "de ce iubim noi India" sau "cum sa ajungem in ...".Pana sa-l gasesc pe Eliade ,am reusit totusi singur, sa rezolv problema pe jumatate.M-am gandit ca iubim India pentru ca daca stii sa privesti printre randuri ,locul in care aterizeaza avionul,pe hartie pare a fi taramul fagaduintei sau statul mult promis dupa atatea incercari.Acolo totul pare de trei ori mai frumos.Religiile cu care o sa ne ciocnim sunt hinduismul,budismul si islamismul iar arhitectura templelor si a cladirilor este implicit, impartita la fel.Relieful imbina oceanul si muntele cu desertul.Mancarea e ieftina,gustoasa si f iute iar grupul nostru combina 3 celule de crize:organizatorii, disidentii si piersicutele.Orasele pe care le vom vedea in statul Rajasthan sunt 3; Orasele pe care le vom vedea in India sunt sase,adik 2 x 3 iar cele prin care vom trece in tot timpul voiajului cum spunea cineva sunt noua,adik 3x3(bucuresti,helsinki,bombay bis); tarile prin care vom merge sunt 3,locurile in avion sunt cate 3, ca sa nu mai spun ca in taxi vom merge cate 3 timp de 3 saptamani,carand laptopul de pe care va scriu acum cam cate 3 zile. Combatantilor mei care ar putea spune ca inidenii sunt:murdari,hoti si nesimtiti; ca indiencele sunt urate,supuse si bolnave; ca drumurile sunt lungi,obositoare si aglomerate; ca post-ul meu e prost,lung si plictisitor si ca doar suma literelor numelor noastre postate pe blog (anca,mircios,livos,onut,radu,stefan) face 3 x 10, eu le doresc sa n-aiba parte de visul lor care ar putea fi doar bmw-ul x3.
Pana s-ajungem la destinatie duminica pe 23,cam pe la ora 3,cu biletele luate acum 3 luni si dupa un zbor de 3 ore pana in Helsinki, eu v-am pupat.
duminică, 16 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
Si l-am postat tot la ora 3 fara sa-mi dau seama.Tare nu!
Bravo Raducule, uite ca eu nu am fost atenta la aceste detalii... Dar nici tu nu ai fost atent la ce-am scris eu:(, pt ca nu ne-ai dilema( sa-i zicem asa) pe care o traversam in legatura cu traseul. Astept sa vad daca iti vine inspiratia sa ne spui, repet, of-ul tau:P. Bye bye! :)
Nu ne-ai ZIS dilema( mananc cuvinte pt ca nu am apucat sa iau mic dejunul si mi-o foameee :(( )
Si inca ceva Radule.. ai uitat sa mentionezi: organizatorii- Stefan & Mircea, disidentii- Liviu & Radu si piersicutele( :P )- Anca & Onut :)).
Dar nu e nici o dilema.Toata lumea stie ca eu nu as fi vrut sa merg in Delhi deloc,dar pana la urma am sa o fac.
anonimule...cine esti? ;))
E Radu, care a uitat sa le loggeze :P
te pregatesti, pare-se, sa devii un mistic?!... asteptam cu interes metamorfozele de pe parcursul calatoriei
multumesc,multumesc
Maria
dupa cum se stie "3" e cifra magica, deci e de f bine
Trimiteți un comentariu