vineri, 14 noiembrie 2008

Welcome to India

salutare la toata lumea. Numele meu este Liviu şi sunt lector la Universitatea din Bucureşti, catedra de studii indianistice. În anul 2002 am susţinut teza de doctorat cu tema Elemente sanscrite în cultura hindusă iar momentan predau un curs despre metempshio... neeh, just kiddin', habar n-am nici măcar în câte provincii e împărţită India şi ce dialecte se vorbesc. Şi atunci de ce am spus da? Poate pentru că vreau să aflu în câte provincii e împărţită India sau poate pentru că mi-au răms în minte nişte frânturi din liceu pe când citeam Maitreyi. Oricum, niciunul din cei care am acceptat nu a avut, atunci cel puţin, un motiv clar în minte. Ce e cert e ca nu ne-am împiedicat de prejudecăţi gen " indienii put şi nu poţi sta lângă ei " cu care mă întâmpinau mai toţi cărora le spuneam unde plec. Ca paranteză, mă gândesc că şi străinii discută la fel despre România "a, ţară de aurolaci, drumuri proaste" (ultima, din păcate rămâne totuşi adevărată). Ce pot să spun e că am să aleg mereu India în defavoarea Statelor Unite, să zicem, pentru simplul fapt că primii au peste 4000 de ani de istorie în spate iar ceilalţi vreo 400 de pseudoistorie.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Gooooo Liviu!

Anonim spunea...

acum sper c-ati inteles ce-a vrut sa zica stefan cand s-a referit la livos ca la "special guest star"...e profund dom'le...e dat dracu'

Anonim spunea...

in sfarsit ai aparut.asteptam ceva scris si de tine ca de esti dl P..., patron , normal ca patron vroiam sa zic. :)si astept sa mai pui ceva din ideile tale ca mie imi plac, e invidios mircios ala :d

Sebbastian spunea...

nu mai scrie asa de mult, ca nu pot sa citesc tot, deja vad dublu de la priza de prelandez de mai devreme.

Livos spunea...

@tofanelus: mircios ţine cu mine, il stiu eu, in sinea lui ma place, doar ca nu are curaj sa o marturiseasca... inca; dar un prim pas a fost facut: m-a pus cu el in camera; apropo de Eliade, mai era o nuvela Nopti la Serampore. Va inchipuiti Nopti la Mumbay cu Mircios sforaind in camera ??
@ dl. cu punga, e prenandez cu "n" :)

Anonim spunea...

livos...da, you're in my heart and you're always be there... pregateste-ti dopurile si ia cu tine si muuuulta rabdare :D

Sorin spunea...

@Special Guest:Chiar ma gandeam ce idiot sunt ca nu am stiu ca ai terminat la Litere,Sanscrita:).
Liviule,te rog ai grija de grupul tau ca fara tine toti sunt sortiti pieirii.

Sebbastian spunea...

de fapt prenadez e corect. bine ca nu a facut niciunul dintre noi facultatea de litere!